Sa lucrez de acasa sau sa inchiriez un birou?

Cand ai idee buna pentru o afacere pe cont propriu si realizezi ca poate fi sansa ta de a fi independent profesional, nimic nu pare sa te opreasca. Entuziasmul si dorinta de a face lucrurile sa functioneze conform planului de afaceri sunt combustibilul vital reusitei, insa ce faci cand acestea palesc in fata stresului, oboselii si a dificultatilor pe care le intampani si nu le-ai prevazut.

Ce faci cand realizezi ca nu functioneaza lucrul de acasa, ca nu esti atat de eficient pe cat iti doresti? Lucrul de acasa are avantajele sale, insa este aplicabil in foarte putine linii de lucru si in niciun caz celor care detin un business si vor sa-l si creasca. Intalnirile cu potentialii clienti sau colaboratori nu pot fi stabilite mereu la o cafea, iar la un moment dat trebuie sa si delegi, faza in care ai nevoie de colegi/angajati pe care nu-i poti caza in bucatarie. Chiar si la inceput de drum, biroul trebuie sa fie, cat se poate de repede in procesul de dezvoltare, ceva separat de casa ta, de apartamentul in care dormi. Si nu doar din considerente ce tin de factorii care-ti pot deturna concentrarea si eficienta, ci si din necesitatea de a separa cumva aceste “departamente” ale vietii umane – profesional si personal, pentru sanatatea fiecareia dintre ele.

Astfel, iata una din cele cateva provocari ale unui start-up: biroul. Sunt nenumarate cladiri de birouri in care iti poti pune firma pe o usa. Fie ca te-ai hotarat sa inchiriezi sau sa cumperi, varietatea de spatii de birouri este larga. De la cladiri de birouri verzi, la clasa A sau B, sub 100mp sau chiar si birouri la ora, piata imobiliara de azi este una ceva mai flexibila, astfel ca aceasta parte din procesul de dezvoltare a business-ului propriu nu mai este una riscanta. Asigura-te ca vei lucra intr-un birou potrivit bugetului tau si nu-ti fie teama sa faci cateva compromisuri pentru o scurta perioada – peretii nu sunt cei mai drepti sau finisati, poate e nevoie sa dai chiar tu o mana de lavabil etc. Nu trece cu vederea, totusi, curatenia si bunul gust in ornamentare. Cu cateva accesorii potrivite business-ului tau, in culori primitoare, poti transforma un spatiu de birou fara sa te imprumuti (din nou).

Avantajul cladirilor de birouri consta in faptul ca tocmai pentru asta sunt create – birouri, iar afacerea ta sa se dezvolte intr-un mediu de afaceri, nu sa sufere intr-un bloc de locuinte, cu mirosuri de ciorba si tochitura venind prin aerisire. Mirosul dintr-un spatiu, daca nu stiai, influenteaza starea in care suntem. Mai mult de atat, memoria aromelor se leaga adesea de amintiri, evocand evenimente traite, generand asocieri. Gaseste-ti un agent imobiliar inspirat si fa pasul urmator.